vineri, 26 decembrie 2014

De la sora mai mică, pentru sora mai mare :( ;3



              Nu știu ce înseamnă fii soră mai mare, dar știu cum e să fii cea mai mică a familiei.
Am crescut tot timpul privindu-te ca cea mai bună.
Pentru mine erai și ești un exemplu. Tot ce făceai tu, era perfect. Te pricepeai la toate și chiar dacă nu, tot le scoteai la capăt.
Tu erai fata mai mare a familiei care ieșea în evidență pentru felul ei mai matur de a privi lucrurile.                                                                    Erai și puternică.

                Te admiram de fiecare dată pentru ceea ce erai, pentru că toată lumea te plăcea, pentru că erai tot timpul plină de viață. Eu eram „sora mai mică a Irinei” și mă simțeam tare importantă. Eram în umbra ta și mă mulțumeam cu asta.

              Tot timpul m-am simțit inferioară, într-un fel, pentru că orice lucru pe care îl făceam, îl comparam cu tine și cu ce făceai tu. Tu erai termenul de comparație pentru orice pentru că tu, pentru mine, erai (și ești) cea mai bună. Și de fiecare dată, simțeam că nu-s destul de bună, că nu mă apropii nici cu puțin de tine.

            Când te-ai mutat din camera noastră, inițial, am fost egoistă, gândind că tot urmează să devină numai al meu. Dar am realizat că de fapt am pierdut mult mai mult de atît. Eu nu credeam că o să ajungă timpul să plîng de dorul tău...”Cine eu???????  Nu....”.

             Mă mândresc teribil cu sora mea mai mare, Irina, care la 22 de ani a avut curajul să își ia viața în piept și să meargă pe un drum total nou și necunoscut. Sora mea  care a avut răbdare și a muncit mult pentru a-și urma visul, care a înfruntat dezamăgiri cu carul, despărțiri, respingeri dar care nu a renunțat niciodată.

            Tu m-ai învățat să simt și să trăiesc, să am încredere în mine. Deși, uneori mă trânteai crunt de pământ, o făceai tot din dragoste… era modul tău ciudat, câteodată, de a-ți arăta afecțiunea. :D :D :D

          Acum, suntem două surori  care vorbesc câte în lună și în stele și care nu seamănă deloc. Fără tine nu aș fi putut! Mulțumesc că m-ai primit ca soră a ta!

„Zâmbesc pentru că ești sora mea și râd pentru că nu poți face nimic să schimbi asta!” :D :)
TE IUBESC și chiar îmi este dor.

http://youtu.be/LU-R7dLSjbY

miercuri, 10 iulie 2013

Azi, nu!)

                În mine trăieşte un haos total. Jumătate constă din fericire, şi cealaltă jumătate din autodistrugere, care are posibilitatea de-a învinge fericirea. Da.
Sunt momente când aş vrea să urlu de bucurie şi să mă împart, însă odată cu ele, orice cuvânt poate să recapete o altă formă. Inversă. Şi doare, taie, doare.
Acum am nevoie aşa de mult de secunde presate. Mai mult timp. E insuficient ca să mă pot sătura de o persoană, iar eu… eu nu mă pot controla.(
Sufăr de complexitate de-un timp încoace de cînd pe ask.fm se tot legau de pistruii mei..( Am încercat să ţin piept acelor replici de prost gust, da` deja nu mai pot, nu mai P-O-T!
Eu nu vreau să pierd. Eu nu vreau să dau drumul la ceea ce mă ţine la suprafaţă. Şi aşa de tare mă tem…
Dacă se va întâmpla ceva, o să-mi pierd mai mult decât o simplă existenţă.
                 Sunt confuză, pentru că iubesc sau nu iubesc. E o dependenţă falsificată, însă actuală în venele mele.Da, confuză.Şi cât de mult sper să trăieşti şi în continuare prin mine.
Cât de dureroasă este așteptarea atunci când ai face orice pentru cineva. Cât de dureroasă este indiferența și liniștea.
               Caracterul meu? Exploziv.
De când mă știu am detestat liniștea. N-am suportat oamenii care m-au ignorat, m-au lăsat să plâng într-un colț crezând că am nevoie de singurătate. Dar, de la un timp...majoritatea asta-mi fac!) Şi nu dramatizez deloc, ăsta-i adevărul)...Mi-am dat seama că nu mă cunosc și nici n-au încercat.
Sentimentele trebuie trăite, indiferența te omoară pentru că nu-ți spune da sau nu, te lasă să te pierzi încet printre vise și realitate. În scurt timp ajungi să crezi că totul a fost un vis, că ți s-au promis atât de multe încât ai ajuns să trăiești într-un loc ascuns de ceilalți.
              De câte ori n-am renunțat la dorințe sau comportamente de dragul cuiva? Majoritatea oamenilor nu se mulțumesc cu gesturi mici, ți se cer schimbări mărețe, îți ciopîrțesc sufletul și scot la iveală doar defecte.Cu ce aş fi eu vinovată că părinţii mei mă ţin "din scurt"...? Sînt cupluri pe care distanţa-i desparte 2-3-5 luni, şi se mulţumesc doar cu un apel şi ar da orice ca să se poată atinge, iar altora li se pare puţin faptul că ea face tot posibilul să-l vadă...=)
             Cât este de ușor să fugi, să tratezi cu spatele un om care ține la tine pentru că știi că eşti și vei rămîne acolo. N-am să te mai aștept. Azi, nu.  http://youtu.be/YB7voPqwuik

vineri, 24 mai 2013

„Sunt zîmbet și lacrimi pe același obraz. Sunt rîs și durere și vise...”

          Uneori mă agit, mă pierd în justificări şi încerc să mut munţii din loc. Alteori, ca azi, plâng şi îmi umplu mintea de fraze nesfârşite pe care nu am curajul să le spun.

         Să fie asta dorul?...dorul de ce era-i de ce eram?
Este oare o agonie a cărei protagonişti suntem EU și TU? Este trăirea provocată doar din vina mea, a celei care te face să suferi? Este propria conştiinţă care nu mă lasă să fiu liberă? Uhhhh....
Cred că dorul se naşte fie din reprimarea sentimentelor noastre, fie pur şi simplu din neputinţa mea de a mai spune ceva. Atunci când cineva dispare din viaţa noastră şi se pleacă, dorul este iniţial foarte apăsător şi dureros. Ioppttt , încetul cu încetul acel ”apăsător și dureros” se apropie....Viaţa ne joacă feste. Şi cred că se întâmplă asta tocmai pentru că suntem vii.
Atunci când reuşim să mascăm ceea ce trăim înseamnă că suntem mai puternici în ochii celor din jur, chiar dacă noi ştim să nu suntem tocmai aşa. Suntem oameni şi simţim, iubim, iertăm. IERTĂM ai înțeles????
Dorul  ne face să apreciem mai mult ceea ce avem şi, de cele mai multe ori, ceea ce am avut. Cum bine se ştie, atunci cînd pierdem pe cineva, atunci realizăm ceea ce a însemnat pentru noi.
Cu toţii avem regrete.Regretăm că am făcut un lucru şi am vrea deseori să dăm timpul înapoi. Regretăm că am iubit pe cineva care nu a meritat. Regretăm că am alocat timp unei persoane care nu a ştiut să aprecieze gestul nostru. Regretăm mereu!
Nu putem trăi împovăraţi de regrete şi spunem atunci că aşa a fost să fie, deşi în sinea noastră ne frământam şi încercam să găsim explicaţii.
Cred că dorul vine tot din regrete, fie că nu am făcut suficient, fie că ne-am implicat prea mult. Suferinţa, manifestată prin dor, ne face să fim oameni cu adevărat.

                    Şi restul… e doar tăcere…

luni, 8 aprilie 2013

STOP, degradăm...Pînă unde o să ajungem cu criticele?



  M-am săturat să citesc peste tot cum unii îi critică pe alţii. Cum unii îşi bat joc de sentimentele altora, și asta  doar prin critică.
M-am săturat de criticile rele şi neargumentate. Dacă tot avem darul asta de-a critica, de ce n-o facem într-un stil mai frumos? De ce nu venim şi cu soluţii? De ce?
Haideţi să ne uităm în curtea noastră, şi să încetăm cu fel şi fel de critici. Lăsaţi-i să danseze pe stradă, dacă asta le place, lăsați-i să plîngă în hohote , lăsați-i să se certe și mai apoi să se adore...!Lăsaţi-i, vă rog! Nu-ţi place? Evită-i!  Chiar nu ne dăm seama că teama de critică distruge și limitează? Chiar așa de greu ajunge la unii?  Chiar așa de greu este să-ți dai seama  că  ucizi speranțe și vise? Critica, anume critica ”people”,ne  răpește  încrederea în sine și ne doboară din mai multe puncte de vedere.
De multe ori am căzut pradă acelor critici, care unora le aducea satisfacție,cică. Acum la moment merg pe principiul :”Nimeni nu te poate face să te simți inferior fără a-i permite tu.” Trist...ba chiar foarte trist că atît de mulți oameni le permit celor din familie, ”prietenilor”și mai ales  necunoscuților să îi influențeze într-o atît de mare măsură cu replicile de prost gust, încît nu-și trăiesc viețile cum și-ar dori cu adevărat. De prea multe ori am permis acestor oameni să hotărască în locul meu pentru că eu mă temeam și cît de mult am greșit făcînd asta. Se întîmplă adesea ca cei care-ți știu doar numele ci nu povestea ta, să fie cei care ne critică cel mai mult și care pot provoca astfel de complexe de inferioritate care își lasă amprenta pe durata întregii vieți.
Adu-ți aminte acest lucru: dacă te temi de critică, nu vei trăi niciodată viața pe care ți-o dorești , ci numai viața pe care ceilalți îți vor permite s-o ai și v-o spun pentru că am simțit-o pe propria`mi piele.
Hotărăște-te chiar acum să uiți ce ar putea gîndi despre tine cei din jur. Nu este VIAȚA lor, este VIAȚA TA! 
 Așadar, ia propriile decizii pe baza a ceea ce îți dorești TU cu adevărat  de la viață.
De asemenea gîndește-te și tu așa , la rece, și dă-ți seama că în 99% din timp, oamenii se gîndesc la ei însiși, nu la tine. Ei sînt mult mai preocupați de ușoara lor durere de dinți, decît de orice eveniment important din viața ta!

Și vă rog din suflet, nu înțelege-ți greșit în acest articol nu am criticat pe absolut nimeni!

joi, 17 ianuarie 2013

Viata mea...azi!)






Indiferenta , doare mai mult ca orice pe lumea asta...♥♥♥♥♥♥Un zimbet , ma face sa visez.....Un sarut, m`ar face sa zbor....O soapta, imi da fiori....O PRIVIRE, maiiiiiii idiotuleeeeeee, o privire ma face sa cred ca traiesti pentru mine...DURERE....TRISTETE.....si DOR! O liniste apasatoare....O liniste sinistra ! In viata mea, SINGURATATE.... In viata mea, INDIFERENTA...M`am "pierdut" undeva in infinit printre rautati si egoisme....Si am ajuns la sfirsit sa ne "pierdem" AMINDOI printre regrete si pareri de rau...Intr`una`mi spun... intr`una mi se spune...:"Uita , numele lui, chipul lui...Uita cit de aproape l`ai avut...Uita cit de frumos iti vorbea..." Daaaaaaaaaaaaa, si daaaaaaaaa.... au DREPTATE... Uita`l Xiushhhh`!!!!!!!!!!!!!!!!!! Adu`ti aminte ca si EL vrea sa te uite....Adu`ti aminte ca n`o sa se mai intoarca...Adu`ti aminte ca poate deja are pe altcineva...uxxxxxxx`.... A-D-U `T-I A-M-I-N-T-E!!!!




` черт возьми он такой особенный !:*:D:D

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Azi ...

Ma simt prea singura si nu ma pot concentra. Pierd majoritatea timpului meditand asupra vietii mele, a trecutului si a nerealizarilor. Prea imi pasa de parerea celorlalti, cu toate ca altora le spun ca "daca am trai pe parerilor celorlalti ,ne putem considera MORTI".... SIMT , DORESC, VREAU... dar ce lipseste? Nici eu nu stiu, dar stiu ca azi.....azi sunt trista. Azi, ma simt singura, mai singura ca niciodata! Azi, ma simt abandonata. Azi, vreau sa pling pe umarul cuiva. AZI, acel cineva imi LIPSESTE. Azi, vreau sa fiu strinsa in brate. Azi, ma simt un copil ratacit. NU SINT EU!)))) Azi, ma privesc de sus incercind sa ma inteleg. Azi, ma intreb daca m-am inteles vreodata. Azi, nimanui nu-i pasa. Azi, regret. Azi, as vrea sa iubesc. Azi, ma iubeste linistea. Azi, urasc linistea. Azi, nu vreau sa-ti fie mila. Nici macar azi, nu cersesc nimic. Azi nu vreau sa-ti para rau. Azi, nu vreau compatimire. Pina si azi, vreau sa par puternica. Azi, par. Azi, zic doar ce simt. AZI e doar AZI, miine va fi altfel... va fi mai bine:):

sâmbătă, 28 iulie 2012

Cîte ceva despre mine))))

1.SUNT o adolescentă tulburată de alunecările îndrăcite ale vîrstei .

2.AŞ VREA să nu fac oamenii din jurul meu să sufere .

3.URĂSC să fiu umilită .

4.POT FI destul de puternică şi hotărîtă .

5.IUBESC acei oameni care îşi trăiesc prezentul şi mai aruncă cîte un ochi spre viitor, fără să priveasca şi în trecut .

6.ÎMI PLACE fumul de ţigară .

7.ADORM greu şi mă trezesc extrem de greu .

8.ÎMI E FRICĂ de singurătate.

9.NU AM CAPRICII cînd vine vorba de alimentaţie .

10.AM NEVOIE de încredere, libertate,atenţie şi tandreţe .

11.CÎNT aproape tot timpul .

12.PLÎNG rar şi bine .

13.CRED în dragoste la prima vedere .

14.NU PLEC capul, atunci cînd am dreptate .

15.AR TREBUI să nu mai fiu atât de sensibilă la critici și reproșuri .