miercuri, 10 iulie 2013

Azi, nu!)

                În mine trăieşte un haos total. Jumătate constă din fericire, şi cealaltă jumătate din autodistrugere, care are posibilitatea de-a învinge fericirea. Da.
Sunt momente când aş vrea să urlu de bucurie şi să mă împart, însă odată cu ele, orice cuvânt poate să recapete o altă formă. Inversă. Şi doare, taie, doare.
Acum am nevoie aşa de mult de secunde presate. Mai mult timp. E insuficient ca să mă pot sătura de o persoană, iar eu… eu nu mă pot controla.(
Sufăr de complexitate de-un timp încoace de cînd pe ask.fm se tot legau de pistruii mei..( Am încercat să ţin piept acelor replici de prost gust, da` deja nu mai pot, nu mai P-O-T!
Eu nu vreau să pierd. Eu nu vreau să dau drumul la ceea ce mă ţine la suprafaţă. Şi aşa de tare mă tem…
Dacă se va întâmpla ceva, o să-mi pierd mai mult decât o simplă existenţă.
                 Sunt confuză, pentru că iubesc sau nu iubesc. E o dependenţă falsificată, însă actuală în venele mele.Da, confuză.Şi cât de mult sper să trăieşti şi în continuare prin mine.
Cât de dureroasă este așteptarea atunci când ai face orice pentru cineva. Cât de dureroasă este indiferența și liniștea.
               Caracterul meu? Exploziv.
De când mă știu am detestat liniștea. N-am suportat oamenii care m-au ignorat, m-au lăsat să plâng într-un colț crezând că am nevoie de singurătate. Dar, de la un timp...majoritatea asta-mi fac!) Şi nu dramatizez deloc, ăsta-i adevărul)...Mi-am dat seama că nu mă cunosc și nici n-au încercat.
Sentimentele trebuie trăite, indiferența te omoară pentru că nu-ți spune da sau nu, te lasă să te pierzi încet printre vise și realitate. În scurt timp ajungi să crezi că totul a fost un vis, că ți s-au promis atât de multe încât ai ajuns să trăiești într-un loc ascuns de ceilalți.
              De câte ori n-am renunțat la dorințe sau comportamente de dragul cuiva? Majoritatea oamenilor nu se mulțumesc cu gesturi mici, ți se cer schimbări mărețe, îți ciopîrțesc sufletul și scot la iveală doar defecte.Cu ce aş fi eu vinovată că părinţii mei mă ţin "din scurt"...? Sînt cupluri pe care distanţa-i desparte 2-3-5 luni, şi se mulţumesc doar cu un apel şi ar da orice ca să se poată atinge, iar altora li se pare puţin faptul că ea face tot posibilul să-l vadă...=)
             Cât este de ușor să fugi, să tratezi cu spatele un om care ține la tine pentru că știi că eşti și vei rămîne acolo. N-am să te mai aștept. Azi, nu.  http://youtu.be/YB7voPqwuik